Gyula Maksa — Aproximări, mutaţii, şanse
Benzile desenate maghiare din perspectiva experienÅ£ei recente a bande dessinée *
Influenţe, ofertă
Sistemul instituÅ£ional aflat în plină dezvoltare al benzilor desenate maghiare, uzanÅ£ele de difuzare, mediile specifice, traducerile în limba maghiară ÅŸi, de obicei, majoritatea creaÅ£iilor originale arată influenÅ£a marilor centre mondiale ale culturii benzilor desenate. În ceea ce priveÅŸte publicaÅ£iile, acest lucru pare să fie evident, dacă aruncăm o privire asupra ofertei întocmite cu mult profesionalism ÅŸi asupra termenilor pentru desemnarea diferitelor tipuri de benzi desenate sau, cu alte cuvinte, markerii de gen care figurează pe pagina web a unui important magazin de benzi desenate din Budapesta (komikon.hu). Volumele ÅŸi numerele de reviste în limba maghiară sunt catalogate în douăzeci ÅŸi cinci de „categorii de produse“, în rândul cărora regăsim, în calitate de categorii separate, benzile desenate japoneze (manga) de tip seinen, shojo ÅŸi shonen, „benzile desenate belgiene ÅŸi franceze (BD)“, fumetti-ul italian, precum ÅŸi creaÅ£iile nord-americane. Acest din urmă fapt nu reprezintă însă o noutate pentru amatorii de benzi desenate, de vreme ce comics-ul nord-american, aflat într-o poziÅ£ie favorabilă pe piaÅ£a maghiară din anii ’90, a început să fie prezent în ultimii ani ÅŸi în librării, pe lângă difuzarea tradiÅ£ională printre reviste, ÅŸi include nu numai benzile desenate cu supereroi, pe care se bazează, mai nou, din ce în ce mai mult ÅŸi industria cinematografică, ci ÅŸi unii creatori de graphic novels precum Will Eisner ÅŸi Art Spiegelman sau Scott McCloud, care a devenit cunoscut cu benzile sale desenate care au ca temă chiar benzile desenate.
De asemenea, este spectaculoasă creÅŸterea în popularitate a benzilor desenate japoneze (manga): potrivit unor sondaje, popularitatea acestora în rândul publicului feminin ÅŸi al celui mai tânăr de 18 ani depăşeÅŸte deja, în Ungaria, atât concurenÅ£a europeană, cât ÅŸi cea nord-americană (Bayer 2008). În prezent, putem întâlni ÅŸi în limba maghiară diferitele genuri ale benzilor desenate orientale, care se adresează unui public foarte divers. Precum în general în Europa, creÅŸterea în popularitate a manga este sprijinită ÅŸi în Ungaria de desenele animate japoneze, aÅŸa-numitele anime. Asemănător prezenÅ£ei acestor tipuri de benzi desenate ÅŸi desene animate în cadrul altor culturi europene, accesul la manga ÅŸi la anime apare ÅŸi în Ungaria din ce în ce mai mult ca parte a unei propuneri de stil de viaţă globalizate alternative (despre situaÅ£ia din FranÅ£a vezi, mai pe larg, Rafoni 2008).
În ceea ce priveÅŸte benzile desenate europene, încercările de popularizare a bande dessinée francofone sunt, poate, mai puÅ£in spectaculoase, dar cu atât mai sistematice ÅŸi relevante în privinÅ£a formării culturii maghiare a benzilor desenate. Cititorii maghiari au acces la unele benzi desenate italiene, finlandeze, româneÅŸti, spaniole ÅŸi sârbe, precum ÅŸi la o parte a comics-urilor germane, prin revista Mozaik. Înainte de anii ’90, numeroase reviste din Iugoslavia ÅŸi din Ungaria au publicat traduceri de bande dessinée în limba maghiară (vezi Bayer 2010). În ultimii ani, s-au răspândit mai ales traducerile de bande dessinée prezente anterior doar în volume cu apariÅ£ie rară, spre exemplu Lucky Luke, Tintin ÅŸi XIII, Titeuf de Zep sau operele lui Marjane Satrapi, Enki Bilal, Joan Sfar ÅŸi Ptiluc. Este posibil ÅŸi ca publicarea în volum individual ÅŸi difuzarea în librării a benzilor desenate maghiare să fi urmat, în primul rând, exemplul european, respectiv, mai concret, cel francofon. Lencsilány de István Lakatos (2010) sau Spirál de Attila Futaki ÅŸi Gergely Nikolényi (2008) pot fi considerate albume de tip franco-belgian. Traducerea operei lui Futaki este prezentă ÅŸi pe piaÅ£a francofonă printre operele „autohtone“, franco-belgiene.
Ce fel de posibilităţi pentru formarea culturii maghiare a benzilor desenate ÅŸi ale cercetării ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi critice ale acesteia se conturează oare din perspectiva contextului european? Din acest punct de vedere, experienÅ£ele recente ale bande dessinée francofone, al cărei sistem instituÅ£ional este cel mai bine dezvoltat, ÅŸi ale cercetării acesteia ar putea fi cele mai relevante. Apropiindu-ne de sfârÅŸitul primului deceniu din secolul XXI, cercetarea ÅŸi studiul benzilor desenate au luat un nou avânt atât în spaÅ£iul cultural francofon, cât ÅŸi în cel maghiar. Revistele de artă, literatură ÅŸi cele din domeniul ÅŸtiinÅ£elor comunicării ÅŸi media publică în mod regulat selecÅ£ii tematice despre benzile desenate. În ce fel ajung să fie interesante benzile desenate ÅŸi care sunt acele probleme ÅŸi domenii care se bucură de cel mai mult interes?
ExperienÅ£ele bande dessinée
În domeniul studierii benzilor desenate, există unele probleme recurente, printre care relaÅ£ia dintre cea de a noua ÅŸi cea de a ÅŸaptea artă, adică relaÅ£ia dintre benzile desenate ÅŸi film (ex. Ciment 1990, Groensteen 1990), sau problema inventării, respectiv a originii benzilor desenate (ex. Dupuis 2005, Gaudreault – Marion 2000, Groensteen – Peeters 1994, Ware 2010). Chiar dacă putem întâlni ÅŸi volume de specialitate ÅŸi studii de alte tipuri, în cadrul literaturii de specialitate dominante în limba franceză din ultimele decenii cele mai răspândite sunt analizele de inspiraÅ£ie semiologică, naratologică ÅŸi semio-pragmatistă, care studiază benzile desenate ca texte, respectiv în calitate de manifestări culturale ÅŸi/sau mediatice. MutaÅ£ia amintită a discursului despre benzile desenate a favorizat emanciparea acestora fie ca un tip nou de literatură (ex. literatură desenată: Morgan 2003 sau paraliteratură într-un sens nonpeiorativ: Fondanèche 2005), fie ca un sistem de semne specific (Peeters 1998, Groensteen 1999), respectiv, în această ordine de idei, ca un gen de artă de sine stătător.
Se pare că, în urma încadrării benzilor desenate în sistemul instituÅ£ional al artei, semnalată de numărul expoziÅ£iilor, al revistelor de artă ÅŸi al volumelor de specialitate consacrate subiectului, interesul ÅŸtiinÅ£elor comunicării ÅŸi al mediei faţă de bande dessinée este, din nou, în creÅŸtere. Această curiozitate este stârnită de integrarea unor concluzii provenite din aÅŸa-numitele cultural studies, cunoscute, în limba maghiară, oarecum eronat, drept „cercetare critică a culturii“, în ÅŸtiinÅ£a media francofonă; cercetări deschise, îndeosebi, faţă de manifestările culturale ÅŸi de politică a identităţii ale categoriilor sociale subordonate. Chiar dacă există unele surse de inspiraÅ£ie teoretice franceze ale cultural studies, receptarea francofonă a acestora este, similar celei maghiare, chiar dacă din motive diferite, târzie ÅŸi fragmentară (despre prima, vezi Lits 2009, despre cea din urmă, Havasréti 2005). TotuÅŸi, în 2009, cel puÅ£in două reviste de prim rang, în limba franceză, din domeniul ÅŸtiinÅ£elor comunicării ÅŸi al mediei, au publicat articole despre benzile desenate în asociere cu cultural studies.
Revista belgiană Recherches en Communication a mai publicat studii despre benzile desenate; în acest caz însă, chiar numărul tematic Culture et Communication începe cu un articol despre această temă. Autorul, Jan Batens, nu se ocupă, de această dată, de creaÅ£iile belgiene mult apreciate ÅŸi de semioticieni, critici de artă ÅŸi literari (spre exemplu, seria Tintin, despre care a publicat o carte excelentă – Baetens 2006), ci de „epoca de aur“ postbelică a benzilor desenate flamande, în mare parte neglijate până acum de cercetători. Acest tip de benzi desenate, mai deschis la vorbă ÅŸi angajat politic, dar, în acelaÅŸi timp, mai greu de acceptat pentru un canon estetizant al benzilor desenate, devine acum interesant din perspectiva oferită de cultural studies, oferind autorului posibilitatea de a prezenta ÅŸi chiar de a regândi concepÅ£ia despre cultură ÅŸi unele probleme de metodologie a cercetării culturii (Baetens 2009).
Aproximativ patruzeci de articole publicate în numărul 54, apărut în august 2009, al revistei de ÅŸtiinÅ£e ale comunicării, informaÅ£iei ÅŸi mediei Hermès se ocupă de benzile desenate. Åži în acest caz, se observă o mutaÅ£ie considerabilă faţă de analizele franceze anterioare, de multe ori lipsite de interes pentru contextul social, economic ÅŸi politic, deÅŸi foarte elaborate în alte privinÅ£e. Titlul numărului tematic (La bande dessinée: Art reconnu, média méconnu) trimite la faptul că, în cazul benzilor desenate, este vorba despre un gen de artă recunoscut, dar, în opinia redactorilor, ÅŸi despre un tip de mediu ignorat sau insuficient recunoscut de comunitatea ÅŸtiinÅ£ifică. Colaboratorii revistei, care privesc benzile desenate ca pe un tip de mediu ÅŸi de praxis social, îÅŸi îndreaptă atenÅ£ia mai puÅ£in asupra creaÅ£iilor incluse în canonul artistic de elită al benzilor desenate, ci, spre exemplu, spre unele genuri de medii hibride, precum reportajele (Le Foulgoc 2009 ÅŸi Dabitch 2009), jocurile de calculator (Chevaldonné – Lafrance 2009, respectiv Fastrez – Campion 2009) ÅŸi blogurile realizate în benzi desenate (Rouquette 2009) sau unele variante culturale africane ale benzilor desenate, a cărora existenţă de sine stătătoare a fost negată de unii (vezi, mai pe larg, Lumbala 2009). Totodată, din perspectiva cercetătorului culturii media, câÅŸtigă o importanţă deosebită benzile desenate care pot fi încadrate în dinamica răspândirii cunoÅŸtinÅ£elor, cea politică, publicitară sau de comunicare instituÅ£ională (vezi, spre exemplu, Jalenques-Vigouroux – Espuny 2009). În selecÅ£ia publicată în revista Hermès, benzile desenate apar ca un tip de mediu cu valoare deplină ÅŸi în privinÅ£a funcÅ£iilor sociale îndeplinite, inclusiv cele trei funcÅ£ii media clasice: informarea, divertismentul ÅŸi comunicarea de cunoÅŸtinÅ£e. Mai mult decât atât, redactorul revistei, Eric Dacheux, trasează o paralelă între benzile desenate ca mediu ÅŸi ÅŸtiinÅ£ele media, respectiv ale comunicării, care le cercetează (Dacheux 2009, p. 13). Chiar dacă paralela ar putea părea uÅŸor forÅ£ată, benzile desenate reprezintă, cu siguranţă, un tip de mediu bizar, în măsura în care devin, foarte adesea, un fel de metamedia care redau diferite moduri de utilizare ÅŸi reprezentări media, la care se ÅŸi raportează într-un anumit fel (Maksa 2010, p. 113-124). Am putea compara cu aceasta o altă idee a lui Dacheux, potrivit căreia benzile desenate pot fi considerate un mod de reprezentare care ne oferă o cheie a înÅ£elegerii lumii noastre, o lume a reprezentărilor (Dacheux 2009, p. 11).
În ceea ce priveÅŸte Belgia ÅŸi ElveÅ£ia, sunt foarte interesante ÅŸi acele hibridizări mediatice pe care numărul amintit al revistei Hermès nu le citează: apariÅ£ia benzilor desenate pe stradă, sub formă de afiÅŸ (affiche BD) ÅŸi frescă (fresques BD). Aceste graffitiuri BD fac parte din cultul valon ÅŸi bruxellez al benzilor desenate, ce are drept obiect creaÅ£iile mainstream ale canonului belgian al benzilor desenate ÅŸi oferă, în acelaÅŸi timp, simboluri pentru acea variantă a formării de identitate comunitară belgiană (de limbă franceză) care foloseÅŸte creaÅ£ii în mare parte marginalizate anterior de sistemul instituÅ£ional al culturii înalte, printre care romanul fotografic, romanul poliÅ£ist sau benzile desenate. Pentru aÅŸa-numitele cultural studies ÅŸi pentru cercetarea culturii media care se inspiră din acestea, afiÅŸele BD de la Geneva ar putea fi însă ÅŸi mai interesante. Acestea s-au născut din nevoia pentru afiÅŸe specifică democraÅ£iei (semi)directe, care impune organizarea frecventă de referendumuri, iar răspândirea lor poate fi atribuită, cel puÅ£in parÅ£ial, distanÅ£ei de marile centre francofone de publicare a benzilor desenate ÅŸi marginalizării provenite din aceasta (vezi, mai pe larg, Herbez 1991, 1996, 2005; în limba maghiară, Maksa 2010, p. 95-102).
Unele semne ale schimbării de perspectivă, în sensul cercetării de inspiraÅ£ie culturală a mediei sunt din ce în ce mai vizibile ÅŸi în revistele literare ÅŸi de artă mai puÅ£in interesate de hibridizarea mediatică fundamentată pe benzile desenate. În ultimii ani, s-au înmulÅ£it simÅ£itor benzile desenate care reflectează asupra propriului context social ÅŸi politic ÅŸi mizează în măsură sporită pe strategia de receptare autentificatoare: reportajele BD ÅŸi autobiografia desenată. Ambele, dar mai ales cea din urmă sunt asociate cu succesul acelui gen de graphic novel care s-a răspândit în America în urma activităţii lui Will Eisner ÅŸi Art Spiegelman. Aceste tendinÅ£e sunt vizibile ÅŸi în domeniul benzilor desenate francofone. Persepolis de Marjane Satrapi a apărut ÅŸi în limba maghiară; deÅŸi are ca temă, în mare parte, lumea iraniană, aceasta poate fi considerată drept bande dessinée. TradiÅ£ia graphic novel se află, în mare parte, ÅŸi la baza operelor celui mai renumit reporter BD, americanul de origine malteză Joe Sacco, care prezintă Orientul Apropiat ÅŸi războiul din Iugoslavia. Operele lui Sacco sunt foarte recunoscute în spaÅ£iul francofon, unde, altminteri, în noul mileniu, au apărut ÅŸi revistele specializate pe reportajele BD: La Lunette (2003-2006) ÅŸi XXI (din 2008). De acelaÅŸi spaÅ£iu cultural Å£ine ÅŸi Le Photographe, operă comună a lui Emmanuel Guibert, Didier Lefèvre ÅŸi Frédéric Lemercier, care îmbină tehnica fotografiei ÅŸi cea a benzilor desenate, încadrând imaginile realizate de fotoreporter într-un context literar desenat. Operele francezului de origine siriană Riad Sattouf (îndeosebi No Sex in New York, Retour au collège, La vie secrète des jeunes) pot fi asociate atât cu autobiografia desenată, cât ÅŸi cu reportajul BD. Serialul lui Marguerite Abouet ÅŸi Clément Oubrerie, a cărui acÅ£iune se petrece pe Coasta de FildeÅŸ a anilor ’70 (Aya de Yopougon), compus din romane desenate (graphic novel) individuale, legate prin problemele comune pe care le lasă deschise, cheamă cititorul la o receptare fundamentată pe strategia autentificatoare, nu atât cu ajutorul procedeelor autentificatoare ale naraÅ£iunilor personale, cât, mai ales, prin paratextele pe care le include.
Benzile desenate maghiare: concluzii ÅŸi ÅŸanse
Problematica relaÅ£iei între benzile desenate ÅŸi film, precum ÅŸi cea a genezei sau originii benzilor desenate apare ÅŸi în studiile de specialitate în limba maghiară, limbă în care poate citi ÅŸi despre caracteristicile ÅŸi specificul acestui gen de artă, respectiv mediu (ex. Dunai 2007a, 2007b, Maksa 2010, Peeters 2004, Sváb 1991, Tóth 1996, Varró 2004). În literatura de specialitate în limba maghiară, mult mai restrânsă decât cea franceză, ponderea cea mai mare le revine operelor dedicate istoriei benzilor desenate, dar există ÅŸi numeroase texte informative care se adresează unui public relativ numeros, concentrate asupra istoriei benzilor desenate maghiare. (Spre exemplu, Kertész 2007, Kiss 2005 sau studiul care urmăreÅŸte istoria din secolul XX a benzilor desenate maghiare ca pe o istorie a prejudecăţilor faţă de acest tip cultural de texte: Kiss – Szabó 2005.) În ceea ce priveÅŸte literatura de specialitate în limba maghiară din anii 2000, atât pentru studiile care urmăresc procedeele de modelare a discursului specifice mediului, cât ÅŸi pentru cele istorice, devine caracteristică aspiraÅ£ia de emancipare a benzilor desenate.
Chiar dacă au existat antecedente (în special Rubovszky 1988, 1989 ÅŸi Kertész 1991), acceptarea benzii desenate ca gen de artă de sine stătător s-a petrecut mult mai repede decât în mediul francofon, în doar o jumătate bună de deceniu din noul mileniu. Legitimarea culturală a benzilor desenate a fost favorizată ÅŸi de unele evoluÅ£ii noi în domeniul presei culturale ÅŸi în cel al sistemului instituÅ£ional al literaturii, filmului ÅŸi artei plastice, chiar dacă aceste evoluÅ£ii nu au sprijinit întotdeauna emanciparea propriu-zisă. Succesul filmelor bazate pe benzi desenate, difuzarea prin librării, licitaÅ£iile ÅŸi expoziÅ£iile de specialitate, publicaÅ£iile apărute în presa generalistă cotidiană ÅŸi săptămânală semnalează, toate, creÅŸterea interesului faţă de benzile desenate. În ultimii ani, numeroase reviste culturale au început să publice articole despre această temă, printre care Alföld, BeszélÅ‘, Debreceni Disputa, Filmvilág, Kalligram, Mediárium, Médiakutató, Mozinet, Műút etc. Recenziile critice ÅŸi reportajele despre evenimentele legate de cultura benzilor desenate au început să devină parte integrantă ÅŸi a presei culturale online. Un exemplu recent îl oferă revista culturală online înfiinÅ£ată de numai de câteva luni, Kulter.hu, care abordează benzile desenate simÅ£itor diferit, ca egalul altor genuri de artă deja instituÅ£ionalizate. Emanciparea instituÅ£ională din ultima jumătate de deceniu este semnalată ÅŸi de apariÅ£ia unor reviste specializate (Buborékhámozó, Nero Blanco Comix, Panel, Pinkhell, Roham), edituri, festivaluri, magazine de benzi desenate, pagini web (ex. www.kepregeny.net), premiul Alfabéta sau organizaÅ£ii precum Magyar Képregény Szövetség (kepregeny.info) [Societatea Maghiară pentru Benzi Desenate] ÅŸi Magyar Képregény Akadémia (kepregenyakademia.blogspot.com) [Academia Maghiară de Benzi Desenate].
Este posibil ÅŸi ca „turnura culturală“ a studierii benzilor desenate să contribuie la reinterpretarea fenomenelor specifice benzilor desenate bazate pe adaptări literare din epoca lui Kádár. Acest tip de benzi desenate, caracteristic acelor ani, îi apare, probabil, ca lipsit de interes ÅŸi de valoare abordării centrate pe benzile desenate de artă ÅŸi pe strategiile textuale ale acestora. Din acest punct de vedere, creaÅ£iile din epoca socialistă par încărcate de text ÅŸi seamănă prea puÅ£in cu benzile desenate propriu-zise. Acest fapt are la bază situaÅ£ia din mai multe puncte de vedere dependentă a benzilor desenate din acea perioadă. Este vorba, de fapt, despre adaptări literare care vroiau să se îndepărteze cât mai puÅ£in de text ÅŸi ai căror creatori au fost îngrădiÅ£i puternic de politica culturală oficială. Cu toate acestea, din perspectiva cercetării culturii media ar putea fi cu atât mai interesant acest tip de mediu subordonat ÅŸi marginalizat din punct de vedere cultural, care, totodată, se bucura de o popularitate imensă în cercuri largi ale societăţii (cu un număr de exemplare de mai multe zeci sau chiar sute de mii) ÅŸi avea forÅ£e ÅŸi interese economice importante în spate, mai ales în anii optzeci.
Nu numai ediÅ£iile noi indică însă supravieÅ£uirea tradiÅ£iei adaptărilor literare în domeniul benzilor desenate (într-o formă schimbată) sau faptul că ÅŸi printre traducerile recente se regăsesc adaptări într-un număr mare, ci, uneori, chiar ÅŸi noile benzi desenate maghiare. Din acest punct de vedere, un loc special îl ocupă antologia Mátyás, a király [Regele Matia], bazată pe concursul de benzi desenate organizat în cadrul anului RenaÅŸterii din 2008 (vezi, mai pe larg, www.matyaskepregeny.hu) ÅŸi sprijinită ÅŸi de stat. Chiar dacă în volum regăsim adaptări, acestea sunt, de regulă, mai îndrăzneÅ£e ÅŸi mai apropiate de limbajul stilistic al benzilor desenate decât adaptările din epoca lui Kádár, deÅŸi, inclusiv în benzile desenate contemporane, în centrul atenÅ£iei se află, aproape obligatoriu, personajul titular. Creatorii se exprimă liber, realizând mai multe tipuri de abordări ÅŸi actualizări diferite prin stilul grafic propriu în mediul oferit de banda desenată ÅŸi semnalând, totodată, varietatea ÅŸi diferitele direcÅ£ii de orientare ale benzilor desenate maghiare contemporane, în măsura în care în volum se regăsesc atât elementele stilistice ale benzilor desenate nord-americane, orientale ÅŸi europene, cât ÅŸi evocarea genurilor populare sau mai puÅ£in populare.
La fel de plin de viaţă este ÅŸi acel curent al BD-ului maghiar din prezent care nu are la bază adaptări literare, ci este cunoscut cu epitetele „de autor“, „de artă“ sau „underground“ ÅŸi apare în reviste, dar ÅŸi în volume individuale. În contextul benzilor desenate maghiare contemporane, nu putem vorbi despre bestselleruri care ar apărea într-un număr mare de exemplare, chiar dacă sunt prezente ÅŸi genurile populare (ex. Antal Bayer – Attila Fazekas: A Gemini-jelentés [Raportul Gemini], Roland Pilcz: Kalyber Joe) ÅŸi există exemple ÅŸi pentru apariÅ£ia pe piaÅ£a internaÅ£ională (Attila Futaki – Gergely Nikolényi: Spirál) sau pentru recunoaÅŸterea în afara culturii benzilor desenate (spre exemplu, în cazul Lencsilány [Fata-linte] de István Lakatos sau al operelor lui Balázs „Marabu“ Gróf).
Pentru a putea considera benzile desenate un mediu cu valoare deplină în cadrul culturii maghiare, ar fi nevoie, pe de o parte, ca acestea să devină un mediu hotărâtor al comunicării informative, publicitare ÅŸi politice, iar pe de altă parte, să se înrădăcineze genurile care necesită strategia de receptare autentificatoare, precum reportajul sau autobiografia desenată. Din rândul operelor de acest din urmă tip, pe piaÅ£a maghiară actuală se regăsesc, pe lângă cărÅ£ile lui Art Spiegelman ÅŸi Marjane Satrapi, volumele sârbului Alexander Zograf ÅŸi cele ale finlandezei Kati Kovács. Chiar dacă reportaj BD nu există, putem vorbi deja despre benzi desenate de succes care reflectează asupra unor actualităţi din viaÅ£a socială sau din lumea culturii mediatice (spre exemplu, BD-ul publicat sub formă de blog A fekete macska [Pisica neagră] sau unele seriale ale lui Balázs Gróf). Acest tip de benzi desenate chiar are antecedente importante în istoria mass-mediei maghiare, printre care desenele lui Károly Mühlbeck, apărute în revista literară Új IdÅ‘k, în perioada interbelică. Mai recent, revista Kretén, cu o apariÅ£ie regulată extinsă pe un deceniu ÅŸi jumătate, devenită, între timp, legendară, a aruncat o lumină ironică asupra actualităţilor culturii populare ÅŸi mediatice contemporane, respectiv, uneori, ale vieÅ£ii politice. Încetarea apariÅ£iei reprezintă o mare pierdere nu numai dacă luăm în considerare sensibilitatea ÅŸi performanÅ£a metamediatică a revistei, ci ÅŸi pentru că în paginile acesteia apăreau numeroase seriale originale maghiare ÅŸi străine foarte importante, care nu au fost colectate încă în albume proprii în limba maghiară.
Nu este deloc imposibil ca în viitor unele medii hibride să câÅŸtige în importanţă ÅŸi pentru cultura maghiară a benzilor desenate. AÅŸa-numitele web-comics par încă de acum să reprezinte un mediu hibrid de acest fel, ceea ce este interesant ÅŸi pentru că, spre deosebire de majoritatea benzilor desenate care apar sub formă tipărită, ele nu pot fi controlate prea uÅŸor de presa tipărită, de editurile ÅŸi difuzorii influenÅ£i sau de sistemul cultural instituÅ£ionalizat ÅŸi finanÅ£at de stat.
Dacă concepem benzile desenate maghiare ca pe o practică culturală, atunci ar merita să reflectăm asupra lor ÅŸi din perspectiva literaturii de specialitate a (post)subculturilor. În urmă cu câÅ£iva ani, Tamás Dunai a avansat deja iniÅ£iative în acest sens (Dunai 2007a). În zilele noastre, în special cultura maghiară a benzilor desenate orientale ar putea deveni interesantă din acest punct de vedere. Faţă de aceasta se manifestă un interes cultural crescut din partea publicului cu ocazia festivalurilor, pe bloguri, forumuri, precum ÅŸi sub forma înfiinţării de asociaÅ£ii, iar unele fenomene, precum controversatele Boys Love-manga sau cosplay-ul, ar merita un interes mult mai larg decât cel al sociologilor ÅŸi al cercetătorilor culturii.
În sfârÅŸit, dacă într-adevăr considerăm benzile desenate un mediu de sine stătător, atunci ar merita să ne ocupăm ÅŸi de aspectele economice ale acestora. Din acest punct de vedere, atât literatura de specialitate în limba franceză, cât ÅŸi cea în limba maghiară au încă mult de recuperat. Or, tocmai marile curente transculturale care sosesc din direcÅ£ia mai multor centre ale culturii benzilor desenate sau chiar ÅŸi dezvoltarea policentrică a pieÅ£ei din câte o Å£ară ar merita să fie cercetate cu aplicarea criteriilor specifice pentru cercetarea economiei ÅŸi a culturii.
Traducere de Lóránd Rigán
[*] Redactarea publicaÅ£iei a fost realizată cu sprijinul proiectului TÁMOP 4.2.1./B-09/1/KONV-2010-0007.
Bibliografie
Jan Baetens, Hergé écrivain, Paris: Flammarion, 2006.
Jan Baetens, Une nouvelle définition de la „culture”. Oublier Arnold?, in Recherches en Communication, nr. 31/2009, p. 7-11.
Antal Bayer, Milyen képregényt olvasnak ma Magyarországon? [Ce fel de benzi desenate sunt citite astãzi în Ungaria?], in Erika Gabos, coord., A média hatása a gyermekekre és fiatalokra IV. [Efectele media asupra copiilor ÅŸi tinerilor], Budapest: Nemzetközi Gyermekmentõ Szolgálat, 2008, p. 143-148.
Antal Bayer, La BD franco-belge en Hongrie, in lepetitjournal.com, 2010.http://www.lepetitjournal.com/culture-budapest/63938-culture-le-bd-franco-belge-en-hongrie.html
Yves Chevaldonné – Jean-Paul Lafrance, BD, dessins animés et jeux vidéo, même combat!, in Hermès, nr. 54/2009, p. 107-115.
Gilles Ciment, Spectacles du siècle, in CinémAction, vara 1990. été (hors-série Cinéma et bande dessinée), p. 10-13.
Christophe Dabitch, Reportage et bande dessinée, in Hermès, nr. 54/2009, p. 91-98.
Eric Dacheux, Introduction générale, in Hermès, nr. 54/2009, p. 11-17.
Tamás Dunai, Képregény Magyarországon [Benzile desenate în Ungaria], in Médiakutató, nr. 1/2007a, p. 17-30.
Tamás Dunai, A kilencedik művészet reneszánsza [RenaÅŸterea celei de a noua arte], in Műút, nr.1/2007b, p. 83-85.
Dominique Dupuis, Au début était le jaune… Une histoire subjective de la bande dessinée, Montrouge: P.L.G., 2005.
Pierre Fastrez – Baptiste Campion, L’hybridation BD/jeu vidéo: émulsion impossible?, in Hermès, nr. 54/2009, p. 117-118.
Daniel Fondanèche, Paralittératures, Paris: Vuibert, 2005.
André Gaudreault – Philippe Marion, Un média naît toujours deux fois, in S&R, aprilie 2000, p. 21-36.
Thierry Groensteen, Du 7e au 9e art: l’inventaire des singularités, in CinémAction, vara 1990 (hors-série Cinéma et bande dessinée), p. 16-28.
Thierry Groensteen, Système de la bande dessiné, Paris: PUF, 1999.
Thierry Groensteen – Benoît Peeters, Töpffer: L'invention de la bande dessinée, Paris: Hermann, 1994.
József Havasréti, A kaleidoszkópon kívül/belül – A kritikai kultúrakutatás Magyarországon [În interiorul ºi în afara caleidoscopului – Cercetarea criticã a culturii în Ungaria], in Helikon, nr. 1-2/2005, p. 149-164.
Ariel Herbez, Affiche politique: La BD entre en scène, in Dossiers Publics (Périodique de documentation genevoise), nr. 77/1991, p. 34-42.
Ariel Herbez, Affiche BD : Vingt-cinq ans de création genevoise, Genève: Slatkine, 1996.
Ariel Herbez, Exem à tout vent, Genève – Paris: AGPI – Vertige Graphic, 2005.
Béatrice Jalenques-Vigouroux – Céline Pascual Espuny, Des bulles pour le développement durable, in Hermès, nr. 54/2009, p. 133-139.
Sándor Kertész, SzuperhÅ‘sök Magyarországon [Supereroii în Ungaria], Nyíregyháza: Akvarell, 1991.
Sándor Kertész, Comics szocialista álruhában [Benzi desenate în travestiuri socialiste], Nyíregyháza: Kertész Nyomda és Kiadó, 2007.
Ferenc Kiss, A képregény születése és halála Magyarországon [NaÅŸterea ÅŸi moartea benzilor desenate în Ungaria], in BeszélÅ‘, nr. 1/2005, p. 114-119.
Ferenc Kiss – Zoltán Ádám Szabó, Melyik a többi nyolc? [Care sunt celelalte opt?], in BeszélÅ‘, nr. 12/2005, http://beszelo.c3.hu/cikkek/melyik-a-tobbi-nyolc
Aurélien Le Foulgoc, La BD de Reportage: Le cas Davodeau, in Hermès, nr. 54/2009, p. 83-90.
Marc Lits, Culture et communication, in Recherches en Communication, nr.31/2009, p. 7-11.
Hilaire Mbiye Lumbala, La bande dessinée en Afrique francophone, in Hermès, nr. 54/2009, p. 147-153.
Gyula Maksa, Változatok képregényre [Variantele benzii desenate], Budapest – Pécs: Gondolat Kiadó – PTE Kommunikáció- és Médiatudományi Tanszék, 2010.
Harry Morgan, Principes des littératures dessinées, Angoulême: Éditions de l’An 2, 2003.
Benoît Peeters, Lire la bande dessinée, Paris: Flammarion, 1998.
Benoît Peeters, A képregény: Egy sajátos nyelv [Benzile desenate: un limbaj sui-generis], in Enigma, nr. 40/2004, p. 90-95.
Béatrice Rafoni, Le néo-japonisme en France: une alter-mondialisation culturelle, in Ute Fendler – Hans-Jürgen Lüsebrink – Christoph Vatter (coord.), Francophonie et Globalisation Culturelle: Politique, Médias, Littératures, Franfurt am Main – London: IKO (Verlag für Interkulturelle Kommunikation), 2008, p. 255-274.
Sébastien Rouquette, Les blogs BD, entre blog et bande dessinée, in Hermès, nr. 54/2009, p. 119-124.
Kálmán Rubovszky, Apropó, comics!, Budapest: MűvelÅ‘déskutató Intézet, 1988.Kálmán Rubovszky, A képregény [Benzile desenate], Budapest: Gondolat Kiadó, 1989.
József Sváb, Képregényiskola [Åžcoala benzilor desenate], Nyíregyháza: Akvarell, 1991.
Tóth András György, A film nyelvrokona[Un limbaj înrudit cu filmul], in Filmvilág, nr. 7/1996, p. 42-45.
Attila Varró, A térré vált idÅ‘. Filmszerű ábrázolásmód a képregényekben [Timpul devenit spaÅ£iu: Modalităţi de reprezentare cinematografice în benzile desenate], in Enigma, nr. 40/2004, p. 118-135.
Chris Ware, Aux origines, un Genevois nommé Töpffer (trad. Johan-Frederik Hel Guedj), in Books, 2010, hors-série 2 (aprilie-mai 2010), p. 12-14.