Opera completă a lui Jung în limba maghiară
Interviu cu Nándor Érsek, director administrativ al Editurii Scolar, traducătorul Attila Turóczi ÅŸi Eszter Ferentzi, lector de specialitate, realizat de Imre József Balázs
Volumele din opera lui Carl Gustav Jung au început să apară la Editura Scolar începând din 2002, potrivit planurilor iniÅ£iale, ca parte a unei colecÅ£ii formate din aproximativ douăzeci de volume. Ce fel de pregătiri necesită publicarea unei astfel de ediÅ£ii de opere complete? Cine a participat la întocmirea planului acestei ediÅ£ii? La ce volum a ajuns seria?
N.É.: O astfel de ediÅ£ie necesită, în primul rând, mulÅ£i bani ÅŸi multă determinare. La început, ne-au ajutat jungienii maghiari, apoi am rămas singuri.
A.T.: Deoarece există deja o colecÅ£ie de opere complete recunoscută internaÅ£ional, ce are la bază ediÅ£ia anglo-americană, pentru seria noastră nu am mai avut nevoie de planuri speciale, ci numai de resursele corespunzătoare, atât în plan profesional, cât ÅŸi financiar.
În ce măsură poate fi considerată opera lui Jung ca fiind deja cunoscută în Ungaria? Cât interes aÅ£i constatat din partea publicului pentru colecÅ£ia de opere complete?
N.É.: Interesul este limitat, astfel încât o astfel de ediÅ£ie nici nu poate fi publicată pe bază comercială. ImportanÅ£a sa profesională ÅŸi culturală este însă atât de mare, încât merită să ajungă la publicul maghiar, care, în tot felul de alte opere, întâlneÅŸte frecvent citate ÅŸi concepte din Jung, respectiv trimiteri la persoana acestuia, fără ca Jung să fie cunoscut în mod nemijlocit, ci numai din auzite.
A.T.: Doar o mică parte dintre specialiÅŸti vor cumpăra operele complete ale lui Jung. Cititorii, în general, preferă seria Gondolatok [Cugetări], realizată în baza operelor complete ale lui Jung, care constă din cărÅ£i de buzunar realizate tematic ÅŸi citează câte o frază sau, cel mult, câteva paragrafe din autor. Aceasta ar putea fi socotită un fel de „anticameră“ la Jung. Apoi, urmează sintezele de specialitate realizate de elevii săi (Marie-Louise von Franz, Aniela Jaffé ÅŸi ceilalÅ£i, mai nou, îndeosebi Verena Kast) ÅŸi, în cele din urmă, Jung. Ordinea este foarte rar inversă. Or, colecÅ£ia de opere complete a cărei publicare ÅŸi-a asumat-o Editura Scolar reprezintă un pas uriaÅŸ nu doar pentru că umple un gol imens în domeniul psihologiei, ci ÅŸi datorită faptului că Jung este un gânditor care nu poate fi ocolit: filosofii ÅŸi filologii au la fel de multă nevoie de o asemenea operă de bază ca ÅŸi noi, psihologii.
E.F.: Este greu de estimat măsura în care Jung este cunoscut. Putem considera oare drept un indicator al popularităţii folosirea perechii conceptuale introversiune-extroversiune în viaÅ£a de zi cu zi, chiar dacă, probabil, puÅ£ini ar putea să o asocieze cu Jung, cel care a introdus-o? De asemenea, mulÅ£i au auzit despre poligraful folosit la detectarea minciunii, dar mult mai puÅ£ini sunt conÅŸtienÅ£i de importanÅ£a pe care cercetările lui Jung au avut-o în elaborarea metodei. Cei care cunosc mai adânc psihologia psihanalitică au mai auzit, probabil, ÅŸi despre conceptele jungiene mai cunoscute, precum „inconÅŸtientul colectiv“ sau „animus“ ÅŸi „anima“, dar este puÅ£in probabil să fi citit texte primare mai extinse despre acestea.
Opera lui Jung este deosebit de vastă, iar unele părÅ£i din aceasta au apărut deja în limba maghiară înainte de iniÅ£iativa Editurii Scolar. Ce fel de probleme pune folosirea termenilor în traducere? În ce măsură a putut fi folosită o terminologie unitară? Au existat propuneri terminologice noi faţă de ediÅ£iile precedente?
A.T.: Potrivit planului editorial, vom unifica traducerile în limba maghiară. Operele complete ale lui C. G. Jung de la Scolar vor îndeplini însăşi funcÅ£ia de sursă primară, de aceea, această ediÅ£ie trebuie să fie cât mai autentic posibil. Traducerile precedente sunt de mare folos în această privinţă, dar necesită unele modificări minore. Cel mai mare pericol îl reprezintă frumuseÅ£ea din punct de vedere literar, care poate fi în detrimentul preciziei discursului de specialitate.
Totodată, ar fi deosebit de important ca titlurile în limba maghiară ale tuturor capitolelor din toate operele jungiene să fie folosite în mod unitar, pentru a preveni greÅŸelile care se pot strecura în trimiterile încruciÅŸate, foarte frecvente – ceea ce, din păcate, nu a fost realizat până astăzi. De aceea, posibilitatea de greÅŸeală este relativ mare, iar ediÅ£ia aceasta este foarte importantă, deoarece cărÅ£ile respective vor fi citite ÅŸi peste o sută de ani. Pentru aceasta însă, intelectualii maghiari care se ocupă de moÅŸtenirea spirituală a lui Jung ar trebui să îÅŸi unească forÅ£ele.
E.F.: Orice traducere reprezintă, inevitabil, un fel de interpretare, deoarece cuvintele folosite în limba traducerii deseori nu au aceeaÅŸi arie de semnificaÅ£ii ca ÅŸi cele din limba originară. În această privinţă, de multe ori nu prea ajută nici traducerile în alte limbi, de exemplu textul englez. Bunăoară, cuvintele „objektum“ ÅŸi „szubjektum“ sună străin în limba maghiară, dar, faţă de sinonimele lor maghiare, „tárgy“ ÅŸi „alany“, sunt mai apropiate de formele adjectivale „subiectiv“ ÅŸi „obiectiv“. De asemenea, „mély-én“ [„eul profund“] redă, parÅ£ial, sensul cuvântului german Selbst, dar, în anumite contexte, poate induce în eroare.
Opera completă a lui Jung este astăzi accesibilă în mai multe limbi. A existat vreo ediÅ£ie sau concepÅ£ie de traducere a cărei experienţă a putut fi folosită în mod deosebit pe parcursul elaborării planului ediÅ£iei maghiare?
N.É.: Am folosit drept bază a seriei de la Scolar ediÅ£ia germană Gesammelte Werke, care poate fi considerată sinteza cea mai completă, recunoscută internaÅ£ional, a operei jungiene. AÅŸ dori să subliniez că ediÅ£ia iniÅ£iată de Scolar este unică în Ungaria ÅŸi prin faptul că publică pentru prima dată textele integrale în limba maghiară. Volumele precedente din Jung în limba maghiară au fost, fără excepÅ£ie, ediÅ£ii prescurtate, din care au fost omise pasajele din domeniul istoriei culturii, deosebit de dificile din punctul de vedere al traducerii.
A.T.: EdiÅ£ia anglo-americană este de neocolit. Åži anume, nu numai pentru că ediÅ£ia operelor complete a fost alcătuită de elevii americani ai lui Jung, iar noi această ediÅ£ie o traducem acum din limba germană în maghiară, ci ÅŸi fiindcă este vorba despre o ediÅ£ie critică, ceea ce înseamnă că volumele din această serie pot fi considerate, într-un anumit sens, „mai originale decât originalul“. Sau, cel puÅ£in, sunt mai inteligibile… Toate ediÅ£iile operelor jungiene din lume urmăresc această variantă; americanii au fost cei care au numerotat paragrafele ÅŸi au redactat o serie de note. De multe ori, ajutorul lor se manifestă numai prin faptul că au clarificat unele pasaje rămase obscure cu ajutorul câte unui cuvânt sau al unei trimiteri. SituaÅ£ia lor a fost mai favorabilă decât a noastră: au trăit în anturajul imediat al lui Jung, i-au cunoscut gândurile ÅŸi modul de gândire, i-au auzit dezbaterile despre unele teme atât în limba engleză, cât ÅŸi în germană, respectiv au avut contactele necesare ÅŸi, dacă nu înÅ£elegeau ceva, au avut posibilitatea să apeleze la Jung însuÅŸi sau la elevii direcÅ£i ai acestuia – ceea ce reprezintă un mare avantaj faţă de situaÅ£ia noastră, dar ÅŸi un motiv suplimentar pentru care ediÅ£ia americană nu poate fi trecută cu vederea. Aceasta are o importanţă deosebită ÅŸi datorită faptului pentru care americanii au dominat întregul secol XX: pragmatismul lor incredibil. Ceea ce a fost scris de americani este simplu ÅŸi inteligibil; pentru ei, este de importanţă vitală ca textele să fie de înÅ£eles într-un cerc cât mai larg.
Faţă de americani, Jung poate fi considerat un autor dificil ÅŸi obscur. Pe de o parte, are un stil încărcat, specific nemÅ£ilor ÅŸi pentru începutul secolului XX, pe de altă parte, este un gânditor introvertit care, ÅŸi ca unul dintre cei mai cultivaÅ£i oameni ai timpurilor sale, întâmpină, uneori, dificultăţi în ordonarea acelei sumedenii de cunoÅŸtinÅ£e ÅŸi intuiÅ£ii care îl caracterizează. Din cauza acestui fapt, ÅŸi textele sale sunt greu de înÅ£eles; citind câte o frază, uneori mă gândesc chiar că a fost scrisă în „cod restrâns“. „Aceasta – aceea“, „aici – acolo“, „cea dintâi – cea din urmă“ – dacă eu nu reuÅŸesc să urmăresc toate acestea, trebuie numai să deschid ediÅ£ia americană, ÅŸi aflu îndată la ce se referă. Pentru Jung, nu în acelaÅŸi sens a contat să fie înÅ£eles ca pentru americani, pentru care inteligibilitatea reprezintă criteriul cel mai important. Există ÅŸi unele texte care s-au născut din prelegeri; cu cât mai mult păstrează caracterul de prelegere textul, cu atât este mai uÅŸor de urmărit, Jung fiind un comunicator desăvârÅŸit, care trăia împreună cu publicul său ÅŸi reuÅŸea să sesizeze imediat dacă este înÅ£eles. Desigur, acest lucru este valabil ÅŸi invers: dacă textul a fost compus la biroul lui Jung, cu o bibliotecă imensă, ÅŸi în fumul de pipă, este probabil să fie plin de tot felul de trimiteri, de citate din opere medievale, uneori de-a lungul unor rânduri întregi, în limba latină sau în greaca veche.
Cu toate acestea, ediÅ£ia germană este cea „oficială“, iar noi, potrivit contractului, aceasta trebuie să o urmărim; ceea ce înseamnă că luăm ca punct de pornire notele ÅŸi textul german, folosind ediÅ£ia anglo-americană numai ca pe un instrument auxiliar.
Care sunt acele teme ale operei jungiene care se bucură astăzi de cea mai multă atenţie?
A.T.: Probabil teoria despre animus ÅŸi anima, respectiv umbra. Motivul este, pe de o parte, că acestea sunt ÅŸi cel mai uÅŸor de înÅ£eles, pe de altă parte, sunt primele arhetipuri pe care le întâlnim în procesul autocunoaÅŸterii. În secolul XX, numărul divorÅ£urilor a crescut dramatic pe plan mondial, ÅŸi este de temut că statisticile din secolul XXI îl vor depăşi. Dacă am înÅ£elege mai bine problematica lui animus ÅŸi anima, ne-am putea organiza mult mai bine ÅŸi relaÅ£iile, respectiv specialiÅŸtii i-ar putea ajuta mai mult pe cei care urmăresc acest scop. Ar fi de folos să fie urmărit ÅŸi în cadrul terapiei de familie modul în care aceste arhetipuri apar în familie, de exemplu, modul în care umbra părinÅ£ilor se manifestă în copii. Jung spunea deseori că educatorul nu trebuie să educe pe altcineva, ci să se educe singur, pentru că ceea ce ascunde ÅŸi refulează îÅŸi va trăi viaÅ£a proprie în copiii care i-au fost încredinÅ£aÅ£i.
E.F.: Consider că orice ÅŸcoală de psihologie se confruntă în permanenţă cu provocarea posibilităţilor de abordare a problemelor ÅŸi dilemelor specifice unei epoci sau membrilor unei anumite societăţi. Este demn de interes ÅŸi dacă acest lucru îi reuÅŸeÅŸte foarte bine, ÅŸi dacă nu îi reuÅŸeÅŸte aproape deloc. Spre exemplu, aÅŸa cum voi explica în cele ce urmează, interpretarea nepatologică a homosexualităţii reprezintă o provocare pentru psihologia jungiană. Dilema, contradicÅ£ia cu ideile lui Jung poate fi rezolvată, dar nu este foarte clar cum anume.
Pe de altă parte, psihologia jungiană reuÅŸeÅŸte să abordeze cu mare succes, spre exemplu, problematica diversităţii spirituale ÅŸi religioase, oferind un cadru de interpretare util inclusiv pentru ajutorarea ÅŸi înÅ£elegerea unor persoane care provin din medii socioculturale foarte diverse. Trecutul comun al tuturor, care se exprimă în inconÅŸtientul colectiv ÅŸi în arhetipuri, indică esenÅ£a comună care se ascunde dincolo de pluralismul culturilor ÅŸi al părerilor, construind un fel de punte între noi. Ajutorarea persoanelor individuale are loc, astfel, într-un cadru în care întreaga societate ÅŸi chiar omenirea în ansamblul ei joacă un rol important. Sprijinirea individului prin întărirea legăturilor sale cu ceilalÅ£i ÅŸi chiar cu întreaga omenire constituie, în opinia mea, o trăsătură a psihologiei jungiene care merită ÅŸi astăzi atenÅ£ie.
Prin ce anume se distinge psihologia jungiană de celelalte ÅŸcoli de gândire? Care sunt cele mai importante probleme dezbătute de specialiÅŸti?
A.T.: În ceea ce mă priveÅŸte, eu nu am auzit de prea multe dezbateri actuale. Dezbaterile s-au consumat la începutul secolului trecut, atunci când încă Jung însuÅŸi era membru al societăţii de psihanaliză ÅŸi chiar „prinÅ£ moÅŸtenitor“ (adică viitorul lider al societăţii), aÅŸa cum obiÅŸnuia să îl numească Freud. Apoi, potrivit scenariului bine cunoscut, cămaÅŸa sexualităţii freudianismului a început să îl strângă ÅŸi a pornit pe drumul propriei individuări. În această perioadă, au mai existat dezbateri între specialiÅŸti, mai târziu însă nu mai putem vorbi decât despre elevi ÅŸi succesori; părerile s-au diferenÅ£iat, iar problema nu mai era cine pe cine poate convinge, ci care este maestrul autentic ÅŸi demn de urmat. Or, din punctul de vedere al jungienilor, bineînÅ£eles că Jung a fost cel care a câÅŸtigat aceste dezbateri… În această perioadă însă, partea cealaltă nu mai comunica cu el (în legătură cu această temă, merită citit volumul Freud und die Psychoanalyse [Gesammelte Werke, Bd. 4]). Astăzi, nici nu mai există cineva de o cultură atât de vastă încât să reuÅŸească să formuleze o critică serioasă, dincolo de câte un aspect de amănunt al operei. Societatea jungiană internaÅ£ională înaintează pe drumul croit de fondator ÅŸi se dezvoltă prin elaborarea câte unei problematici concrete.
Nu există nici factorii care să provoace dezbateri serioase în rândul diferitelor ÅŸcoli de psihologie. EducaÅ£ia universitară, numită ÅŸi „academică“, se simte bine-mersi ocupându-se de experimentarea finanÅ£ată de stat ÅŸi sprijinită prin proiecte, ÅŸi nu mai păstrează nici măcar legături tangenÅ£iale cu psihologia jungiană sau cu oricare dintre aÅŸa-numitele „psihologii abisale“ (Tiefenpsychologie). De asemenea, ÅŸcolile de psihologie preocupate de vindecare trăiesc în mica lor lume limitată; poate cu excepÅ£ia ÅŸcolii jungiene, care a moÅŸtenit spiritul deschis al fondatorului ÅŸi urmăreÅŸte cu interes rezultatele celorlalte ÅŸcoli. Bunăoară, pentru jungieni, nu prezintă nicio dificultate acceptarea ÅŸi chiar folosirea activă ca punct de sprijin a teoriei psihanalitice despre relaÅ£iile cu obiectul, ceea ce nu este însă valabil ÅŸi invers. În cercuri psihanalitice se aude deseori: „Jung?... Dar el a înnebunit, nu-i aÅŸa?!“ Ei se referă, astfel, la dificultăţile despărÅ£irii de Freud; dar bineînÅ£eles că Jung nu a înnebunit, ci a trecut printr-o criză, pentru ca apoi să îÅŸi revină prin forÅ£ele proprii. Freudienii însă îl văd încă aÅŸa. Aprecierile de acest tip seamănă cu istoria limbajului: cuvântul maghiar „galamb“ [„porumbel“], preluat din slavona veche, păstrează sunetul nazal înainte de „b“, dispărut din limbile slavone occidentale contemporane. LinguiÅŸtii slavoni pot să reconstruiască situaÅ£ia de acum o mie de ani a propriului limbaj pornind de la limba maghiară. Noi înÅŸine ne putem da seama din câte o aluzie a psihanaliÅŸtilor cât de mult s-a mai schimbat lumea între timp…
TotuÅŸi, se mai aud încă unele critici. Acestea se concentrează, de cele mai multe ori, asupra arhetipurilor. Jung însuÅŸi le defineÅŸte în nu mai puÅ£in de patru feluri, astfel încât – chiar dacă există puncte comune în aceste definiÅ£ii – cercul de interpretare al acestora s-a extins considerabil, ceea ce ar putea fi criticat cu oarecare îndreptăţire. În principiu, oricărui lucru cu care s-au confruntat, de-a lungul evoluÅ£iei, strămoÅŸii umani sau animalici ai omenirii actuale îi poate corespunde câte un arhetip; astfel încât chiar orice lucru îÅŸi poate avea arhetipul. Acest fapt a dat naÅŸtere unor critici foarte vechi, iar în zilele noaste, psihologul ÅŸi filosoful Ken Wilber critică arhetipurile într-o manieră similară, spunând că, de fapt, arhetipurile nu sunt ceea ce crede Jung. Wilber interpretează arhetipurile mult mai abstract decât Jung, acestea fiind, la el – autor care se sprijină pe ÅŸcolile de filosofie orientală –, mult mai obiective ÅŸi de un rang mult mai înalt.
Totodată, întrebarea referitoare la specificul ÅŸcolii jungiene trebuie să fie întrucâtva restrânsă. Specific faţă de ce anume? Bunăoară, aceasta diferă de psihologia behavioristă de la începutul secolului trecut cel puÅ£in prin faptul că recunoaÅŸte existenÅ£a inconÅŸtientului ÅŸi nu presupune că omul ar fi tabula rasa care, prin condiÅ£ionare, ar putea fi format în orice ÅŸi în oricine se doreÅŸte. Aceasta reprezintă însă deja o schimbare chiar ÅŸi faţă de teoria psihanalitică, căci, dacă nu pornim ca tabula rasa, atunci cum altfel? Potrivit lui Jung, desigur, cu arhetipurile ÅŸi cu înÅ£elepciunea inconÅŸtientului colectiv, care conÅ£in soluÅ£iile pentru situaÅ£iile de viaţă tipice ÅŸi înÅ£elepciunea instinctelor specifice nu doar strămoÅŸilor noÅŸtri umani, ci chiar ÅŸi celor animalici.
E.F.: Nu este uÅŸor de răspuns concis la această întrebare. Psihologia jungiană face parte dintre psihologiile abisale, ceea ce înseamnă că recunoaÅŸte aspectele inconÅŸtiente ale psihicului uman ÅŸi le acordă o atenÅ£ie deosebită. O altă caracteristică rezidă în faptul că psihologia jungiană descrie psihicul cu ajutorul unor elemente pe care cele mai multe ÅŸcoli de psihologie nu sunt capabile sau nu doresc să le includă în câmpul de cercetare al psihologiei „ÅŸtiinÅ£ifice“. Miturile, ezoterismul ÅŸi, în general, aspectul spiritual al sufletului uman nu fac parte, de regulă, din teoriile ÅŸcolilor de psihologie recunoscute îndeobÅŸte.
Dintre dezbaterile curente din jurul psihologiei jungiene ar merita, probabil, să fie amintită cea legată de problema homosexualităţii. În limitele concepÅ£iei referitoare la animus ÅŸi la anima, reprezintă o provocare încercarea de a oferi o explicaÅ£ie coerentă pentru atracÅ£ia faţă de persoanele de acelaÅŸi sex, care să nu interpreteze acest fenomen ca pe o „boală“.
Numărul prezent al revistei Korunk abordează tematica visului. Ce anume consideraţi ca fiind cel mai inspirator din concepţia jungiană referitoare la vise?
A.T.: AccepÅ£ia jungiană a visului nu poate fi separată de cea a inconÅŸtientului, care depăşeÅŸte considerabil accepÅ£ia freudiană, potrivit căreia inconÅŸtientul nu ar fi nimic altceva decât un fel de „magazie“ a conÅ£inuturilor refulate sau respinse în alte feluri ale conÅŸtiinÅ£ei. InconÅŸtientul în sens jungian are, desigur, ÅŸi acest aspect, dar el îl numeÅŸte „umbra“. Acesta nu este însă limitat la latura respectivă, ci conÅ£ine ÅŸi partea feminină a bărbatului, anima, ÅŸi cea masculină a femeii, animus, precum ÅŸi multe alte arhetipuri. Unul dintre elementele cele mai interesante ale concepÅ£iei jungiene despre vise constă în această arie de interpretare foarte largă, iar celălalt element demn de interes este că, în vis, dacă suntem atenÅ£i, ne putem întâlni, ca pe o scenă, cu umbra, respectiv cu anima ÅŸi cu animus personale, iar dacă ne analizăm visele ÅŸi mai atent, ÅŸi chiar le notăm într-un jurnal sau le discutăm cu cineva, atunci putem urmări inclusiv evoluÅ£ia acestor motive, ceea ce nici măcar nu necesită neapărat ajutorul unui psiholog. Este nevoie numai de un pic de disciplină ÅŸi de o oarecare nevoie resimÅ£ită de autocunoaÅŸtere. Pe parcursul vieÅ£ii noastre, ViaÅ£a însăşi este cea care ne bate la uÅŸa conÅŸtiinÅ£ei în câte un vis „mare“…
E.F.: AÅŸa cum a formulat Freud, visele reprezintă drumul regal al cunoaÅŸterii inconÅŸtientului. Jung, la rândul lui, i-a împărtăşit această idee, dar concepÅ£ia sa era totuÅŸi diferită pe alocuri de cea freudiană.
În opinia mea, una dintre cele mai inspiratoare caracteristici ale interpretării jungiene a viselor constă în faptul că, spre deosebire de abordarea analitică clasică, nu consideră visele doar niÅŸte mesageri mascaÅ£i ai inconÅŸtientului, abordare potrivit căreia „masca“ simbolică serveÅŸte numai scopul ca partea conÅŸtientă să nu respingă conÅ£inuturile respective atunci când le recunoaÅŸte. Jung, în schimb, consideră formele de apariÅ£ie vizuale ÅŸi simbolice ale viselor drept manifestări ale unui limbaj arhaic, iar faptul că unele motive rămân necunoscute pentru cel care visează ne indică nimic mai puÅ£in decât că acestea fac parte din tezaurul comun al omenirii ÅŸi nu provin din experienÅ£ele proprii ale celui care visează. Astfel, caracterul inedit al câte unui motiv nu indică întotdeauna conÅ£inuturi ascunse în faÅ£a conÅŸtiinÅ£ei, ci arhetipurile. Jung le propunea deseori pacienÅ£ilor să Å£ină jurnale de vis, fiindcă prefera seriile de vise în baza cărora se poate alcătui o diagramă mult mai autentică despre diferitele simboluri ÅŸi arhetipuri.
Pentru mine, prezintă foarte mult interes, spre exemplu, ÅŸi dualitatea interpretării jungiene a conÅ£inuturilor viselor. Pe de o parte, motivele visului pot fi raportate, pur ÅŸi simplu, la realitatea obiectuală care îl înconjoară pe cel care visează. Este însă posibilă ÅŸi o altă interpretare, potrivit căreia întregul vis, împreună cu toate motivele sale, reprezintă o proiecÅ£ie sau o expresie metaforică a personalităţii acestuia. AÅŸa cum prezenÅ£a arhetipurilor constituie un element oarecum „străin“ din perspectiva celui care visează, această abordare are meritul de a aÅŸeza într-o lumină care ajută interpretarea fragmentelor în aparenţă necunoscute.
În 2009 a apărut pentru prima dată aÅŸa-numita Carte roÅŸie, operă în manuscris a lui Jung, mult timp Å£inută sub lacăt. A adus publicarea acesteia vreo schimbare în cadrul literaturii de specialitate? Mai există materiale nepublicate în moÅŸtenirea literară a lui Jung?
A.T.: Cartea roÅŸie conÅ£ine exclusiv materiale nepublicate! Întreaga lume preocupată de Jung abia aÅŸtepta să treacă cei cincizeci de ani după moartea sa ÅŸi moÅŸtenitorii să facă posibilă publicarea volumului din care îl putem cunoaÅŸte pe Jung însuÅŸi, în mod personal. Cartea reprezintă, aÅŸadar, un opus magnum al acelui Maestru care nu numai i-a învăţat pe alÅ£ii, ci a umblat, la rândul lui, pe drum. Cartea în sine este superbă, realizată cu scriere caligrafică, cu iniÅ£iale ÅŸi ilustraÅ£ii care, toate, poartă amprenta lui Jung ÅŸi urmele dezvoltării înÅ£elepciunii sale. AÅŸa cum prietenul meu Zsolt Deák obiÅŸnuieÅŸte să spună, Jung s-a înscris nu numai prin opera sa, ci mai ales cu această carte printre reprezentanÅ£ii iluÅŸtri ai tradiÅ£iei culturale iniÅ£iate de Platon.
E.F.: Ca oricare ÅŸcoală psihologică, ÅŸi cea jungiană reprezintă, în primul rând, un fel de praxis, practicarea activă a psihologiei. Tocmai de aceea poate fi atât de inspiratoare cunoaÅŸterea modului în care fondatorul ÅŸcolii a trăit diferitele dileme ale elaborării teoretice ÅŸi ale aplicării practice.
Traducere de Lóránd Rigán