László Fosztó — Dezbateri şi tendinţe în cercetarea romilor
Schiţă pentru elaborarea de politici publice
1. Introducere
Scrierea de faţă se află la jumătatea drumului dintre o trecere în revistă a literaturii de specialitate ÅŸi eseul problematizant. IntenÅ£ia mea constă în primul rând în introducerea cititorului în labirintul paradigmelor elaborate pentru cunoaÅŸterea romilor (Å£iganilor). DeÅŸi nu pot să îi indic calea de ieÅŸire – ceea ce, de altfel, nici nu ar putea fi scopul unei lucrări de această întindere –, sper ca în urma lecturii cititorul să nu rămână totuÅŸi complet dezorientat ÅŸi să întrevadă măcar unde poate ajunge dacă o ia pe unele dintre căile posibile într-o direcÅ£ie, reuÅŸind să situeze câte o analiză întâlnită. În al doilea rând, voi încerca să examinez, în baza literaturii existente, acele probleme contemporane care se constituie în relaÅ£iile dintre societăţile majoritare ÅŸi grupurile de romi ÅŸi care îÅŸi fac apariÅ£ia în discursul public al majorităţii, deseori sub forma „problemei romilor“, aÅŸteptând un răspuns. În opinia mea, nu există o „problemă a romilor“ unitară; chestiunea merită cercetată în mod analitic. Nu mă angajez să ofer, cu această ocazie, o cartografiere completă a literaturii de specialitate, nici să conturez toate direcÅ£iile posibile pe care o poate urma câte o analiză (un obiectiv absurd, de altfel). Cititorul se poate aÅŸtepta însă, pe bună dreptate, la o incursiune într-un domeniu considerat de mine important al literaturii de specialitate, respectiv la o familiarizare cu unele probleme ÅŸi dezbateri ÅŸtiinÅ£ifice, care motivează ÅŸi contribuie la progresul cercetării romilor. Pentru ca acest conspect să nu rămână la nivelul steril al discursurilor ÅŸtiinÅ£ifice, la finalul textului voi indica ÅŸi câteva puncte de legătură între cercetările empirice ÅŸi diferitele politici publice potenÅ£iale.
În prima parte, mă voi ocupa de teoriile privind originea, migraÅ£ia ÅŸi alteritatea culturală a romilor, respectiv de criticile acestor teorii. În a doua parte, voi insista asupra interpretărilor relaÅ£iei dintre societăţile majoritare ÅŸi diferitele grupuri de romi, tratând pe scurt ÅŸi problemele muncii, pieÅ£ei ÅŸi preferinÅ£elor valorice legate de acestea. În partea a treia voi examina problema „serviciilor culturale“ ÅŸi relaÅ£ia dintre cei care prestează aceste servicii ÅŸi lumea mass-mediei moderne. În încheiere, voi schiÅ£a relaÅ£iile între organizarea socială modernă, stat ÅŸi posibilele politici publice referitoare la romi.
2. Problema originii, împământenirii, respectiv a autohtoniei romilor
Începuturile interesului legat de romi se leagă de lingviÅŸti. În a doua parte a secolului XVIII au fost tipărite, în acest sens, mai multe dicÅ£ionare ÅŸi studii în faze incipiente, iar mai târziu Johann Rüdiger ÅŸi Heinrich Grellmann ÅŸi-au publicat ipoteza potrivit căreia limba romilor din Europa îÅŸi are originile în India. Potrivit cercetărilor celor mai recente, această constatare a rezistat trecerii timpului.[1] Cu atât mai controversat este însă dacă ÅŸi populaÅ£ia care vorbeÅŸte limba romani provine de acolo. MigraÅ£ia Å£iganilor a fost reconstituită de către istorici, nu există însă dovezi suficiente pentru a stabili gradul de continuitate între populaÅ£ia care a părăsit partea de nord a subcontinentului indian ÅŸi grupurile nomade care apar în Imperiul Bizantin.[2] Din această cauză, dovada lingvistică reprezintă un element-cheie al reconstrucÅ£iei istorice. În acelaÅŸi timp, ea oferă un strălucit exemplu ÅŸi pentru modul în care o anumită paradigmă (de analiză culturală) încearcă să definească o populaÅ£ie. Un element esenÅ£ial al acestei abordări constă în asocierea permanentizată a unei caracteristici culturale cu definiÅ£ia populaÅ£iei, iar grupul apare drept o comunitate culturală. În paralel ÅŸi deseori rivalizând cu această abordare există ÅŸi paradigme în care romii sunt consideraÅ£i o categorie socială. Această dualitate a definiÅ£iilor însoÅ£eÅŸte neîncetat dezbaterile ÅŸtiinÅ£ifice despre romi.
Din acest punct de vedere, pentru a rămâne la determinările istorice, dezbaterile despre robia sau „sclavia“ suportată de romi în Evul Mediu rămân ilustrative. În principatele române (Moldova ÅŸi Å¢ara Românească), romii au trăit mult timp în robie.[3] Părerile istoricilor sunt însă împărÅ£ite despre originile ÅŸi natura acestui statut. „Åžcoala veche“, care a dezvoltat teoria cea mai răspândită până astăzi, susÅ£ine că romii au sosit deja robi pe teritoriul principatelor. Potrivit acestei supoziÅ£ii, ei ar fi fost aduÅŸi legaÅ£i cu curele încă din timpul invaziei tătare, astfel încât instituÅ£ia robiei s-ar fi păstrat de dinaintea stabilirii ordinii politico-economice feudale din Evul Mediu. P. N. Panaitescu a publicat în 1939 o ipoteză alternativă[4] ce susÅ£ine că robia romilor nu este nici pe departe atât de veche ÅŸi propune ca, în loc de interpretarea originilor acesteia prin proiectarea în vremurile tulburi ale invaziilor tătare, să se examineze evoluÅ£ia înrobirii în procesualitatea sa.[5] Punctul forte al acestei abordări constă în faptul că nu identifică apariÅ£ia instituÅ£iei cu un eveniment unic, ci o vede într-un proces care trebuie încadrat în istoria socială ÅŸi economică a epocii. CondiÅ£iile economice ÅŸi sociale explică păstrarea robiei pentru un timp atât de îndelungat. Dezbaterea dintre istorici despre perioada robiei ÅŸi natura acestei instituÅ£ii este încă departe de a se fi încheiat[6], dar se dovedeÅŸte a fi cu atât mai fertilă mulÅ£umită punerii istorico-sociologice a problemei.
Studiile lui Nicolae Gheorghe ÅŸi Sam Beck[7] pot fi încadrate în această paradigmă de interpretare. Beck dezvoltă modelul respectiv în măsura în care deduce definiÅ£ia romilor ca rasă din interacÅ£iunea categoriilor de clasă ÅŸi a etnicităţii. În opinia sa, romii au jucat un rol important în economia sistemului feudal, acest sistem fiind cel ce a generat ÅŸi a menÅ£inut condiÅ£iile care au condus la robia romilor: „SusÅ£in că nu atât numărul robilor, cât acel rol a fost definitoriu, pe care l-au împlinit în menÅ£inerea averii ÅŸi statutului (inclusiv simbolic) al elitei. Întregul economiei a depins de munca fierarilor ÅŸi căldărarilor romi, iar romilor li s-a atribuit, încetul cu încetul, caracteristici etnice ÅŸi rasiale, astfel încât românii s-au putut diferenÅ£ia de ei ÅŸi mai mult, ceea ce a contribuit la dezvoltarea statelor naÅ£ionale ÅŸi a conÅŸtiinÅ£ei etnice româneÅŸti“.[8]
Această argumentare aminteÅŸte foarte mult de teoria formulată pentru prima dată de către Judith Okely referitor la romii nomazi din Insulele Britanice.[9] Potrivit ei, nu trebuie să recurgem neapărat la teza unei presupuse origini indiene pentru a înÅ£elege originile romilor. Este mai util să examinăm acele procese socio-economice care erau dominante în perioada primei lor apariÅ£ii: secolele XV-XVI în cazul Angliei sau epoca marelui colaps al orânduirii feudale.[10] Prin aceasta, Okely a avansat, practic, teza autohtoniei romilor: strămoÅŸii acestora ar proveni (cel puÅ£in în parte) din rândul acelei societăţi în care romii trăiesc până astăzi.
În argumentarea sa, ÅŸi Beck trimite la rolul elitelor în procesul încadrării rasiale a romilor; Okely de-a dreptul critică însă acea parte a elitei intelectuale pe care îi numeÅŸte „Å£iganologi“ (Gypsiologists) ÅŸi care, după cum susÅ£ine autoarea, au contribuit în mod decisiv la formarea caracterului exotic al romilor.[11] În baza etnografiei sale empirice, ea contestă unul dintre argumentele de bază ale originii indiene, argumentul lingvistic, care, timp de două secole, susÅ£inuse că această populaÅ£ie nomadă răspândită în întreaga Europă ar proveni din strămoÅŸi comuni ÅŸi este moÅŸtenitoarea unei limbi comune indo-ariene. În ciuda criticilor repetate de care a avut parte, opera lui Okely a rămas până astăzi una dintre paradigmele definitorii ale cercetării socioantropologice a romilor.
3. Munca, piaţa şi integrarea economico-socială
Cercetările antropologice ale romilor ÅŸi-au avut începutul încă din anii 1970, înainte de activitatea lui Okely. Primele studii[12] ÅŸi monografii[13] de acest tip au fost publicate despre comunităţi de romi din America de Nord. În sistemele socialiste est-europene, cercetări de teren au fost efectuate de Will Guy (Cehoslovacia), Michael Stewart (Ungaria) ÅŸi Sam Beck (România), care au publicat ÅŸi studii[14], respectiv o monografie[15] în baza acestora. În urma schimbării de regim, au apărut ÅŸi monografii scrise despre comunităţi de romi din Slovacia[16] ÅŸi din România.[17] Etnografii ÅŸi antropologii transilvăneni au desfăşurat cercetări de teren printre romi în rânduri repetate[18] ÅŸi au publicat mai multe volume de studii[19], iar sociologii ÅŸi antropologii din aceeaÅŸi regiune au participat la proiecte de colaborare[20] pentru cercetarea modului de viaţă al comunităţilor rome.[21]
Aceste studii sunt foarte variate din punct de vedere teoretic ÅŸi metodologic, dar fiecare dintre ele oferă câte o imagine despre viaÅ£a comunităţilor rome. Dacă însă cercetătorul se adânceÅŸte în descrierea societăţii ÅŸi culturii grupurilor de romi studiate, el poate uita uneori de analiza amănunÅ£ită a relaÅ£iilor acestora cu societatea majoritară, din punctul de vedere al activităţii economice a grupului respectiv ÅŸi din cel al integrării în sistemul social mai larg. Monografia lui Okely este normativă ÅŸi din acest punct de vedere. Ea explică faptul că romii nu intră pe piaÅ£a muncii prin alegerea unor activităţi care se încadrează în fisurile economiei capitaliste ÅŸi preferă statutul angajatului independent faţă de munca salariată regulată. Acest statut de independent (self-employed) reprezintă un element important al identităţii lor ÅŸi o sursă de seamă a mândriei faţă de lumea înjositoare a muncii salariate. Angajarea independentă se dovedeÅŸte a fi funcÅ£ională ÅŸi din punct de vedere economic, fiindcă asigură o flexibilitate care oferă ÅŸansa exploatării acelor fisuri economice (niché-uri) pe care economia capitalistă nu le poate exploata.[22]
Monografia lui Michael Stewart oferă o analiză a situaÅ£iei romilor est-europeni din perioada „socialismului existent“, în care a intrat în vigoare politica ocupării complete a forÅ£ei de muncă. Potrivit lui Stewart, romii au ocupat acele locuri de muncă pe care sistemul socialist le-a oferit, dar au continuat să respingă munca în calitate de valoare ÅŸi satisfacÅ£ie în sine. În acelaÅŸi timp, în „economia secundă“ a socialismului, aceÅŸtia au desfăşurat o activitate economică alternativă (în primul rând de comerÅ£).[23] Aceste tranzacÅ£ii economice au devenit o sursă de mândrie, asigurând un sentiment de independenţă faţă de lumea exterioară. Astfel, deÅŸi romii studiaÅ£i de Stewart s-au integrat în economia socialistă, ei ÅŸi-au exprimat ÅŸi ÅŸi-au reprodus simbolic autonomia.[24]
4. Nomadism, prestări de servicii şi lumea mass-mediei
Atât timp cât crearea autonomiei simbolice se realizează prin rituri în interiorul comunităţii, membrii grupurilor de romi apar deseori ÅŸi în roluri în care furnizează bunuri culturale societăţilor majoritare. Pentru a ilustra acest fapt, voi cita unele observaÅ£ii referitoare la relaÅ£iile dintre romi ÅŸi alte grupuri etnice similare acestora, pe de o parte, ÅŸi societăţile majoritare, pe de altă parte. Aceste grupuri etnice apar deseori drept marginale din perspectiva majorităţii ÅŸi, de multe ori, duc o existenţă nomadă, dar pot avea totuÅŸi un rol important în comunicare.
În introducerea unui volum de studii care se ocupă cu populaÅ£ii nomade, Fredrik Barth constată: „Unor grupuri din Asia de Sud le este caracteristică specializarea pe servicii prin care articulează valorile culturale esenÅ£iale pentru populaÅ£ia majoritară sedentară: sunt genealogi, actori, muzicieni, prezicători etc. Cum este posibil ca aceste persoane cu experienÅ£e de viaţă atât de diferite să evoce ÅŸi să reprezinte concepÅ£ia asupra lumii, dorinÅ£ele ÅŸi visele ţăranilor simpli ÅŸi ale locuitorilor de oraÅŸe? Cum pot oare pătrunde produsele lor culturale atât de uÅŸor în mainstream-ul unei alte culturi ÅŸi experienÅ£e de viaţă?“[25]
Tratarea romilor împreună cu populaÅ£iile de acest tip nu pare deloc un lucru forÅ£at, iar în volumul citat chiar regăsim, după introducerea lui Barth, un studiu care se ocupă de grupuri de romi. Tot astfel, ÅŸi romii est-europeni s-au specializat frecvent în practicarea unor meserii (de muzicieni ÅŸi interpreÅ£i de alte tipuri, ghicitori, comercianÅ£i etc.) ce necesită buna cunoaÅŸtere a valorilor ÅŸi dorinÅ£elor societăţii majoritare.
Membrii societăţilor majoritare, consumatori ai acestor servicii, au fost pentru mult timp vrăjiÅ£i de reprezentările idealizate, exotizate ÅŸi, de multe ori, ambivalente asociate cu „Å£iganii“.[26] Pentru ei, imaginile formate despre romi servesc, pe de o parte, redării necunoscutului ÅŸi a înfricoşătorului, iar pe de altă parte, reprezentării emblematice a unei lumi imaginare. Aceste imagini abstracte se detaÅŸează de persoanele reale ÅŸi de realitatea lor socială ÅŸi îÅŸi trăiesc propria lor viaţă în imaginarul colectiv al majorităţii. Ele simbolizează o anumită bucurie de viaţă ÅŸi trăirea în prezentul veÅŸnic, respectiv capacitatea de a se ridica deasupra dificultăţilor. Elaborând această idee, coordonatorii unui volum de studii ce se ocupă de „crinii câmpului“ constată: „aceÅŸti oameni apar ca niÅŸte embleme propriu-zise, dar pot fi ignoraÅ£i în calitatea lor de persoane umane“.[27] Autorii volumului prezintă diferite grupuri, nu doar „etnice“, despre care majoritatea sau elita acesteia vorbeÅŸte ignorându-le existenÅ£a socială concretă ÅŸi condiÅ£iile de viaţă. Emblemele lor devin parte integrantă sau imagini ale duÅŸmanului în ideologiile sociale ÅŸi naÅ£ionale, ca modelul unui sistem social alternativ. În acest proces, tehnologiile media joacă frecvent un rol-cheie. S-ar putea observa, în acest sens, scandalizarea ÅŸi refuzul elitei culturale româneÅŸti, referitoare la genul muzical cultivat preponderent de romi, aÅŸa-numitele manele. PuÅ£ină atenÅ£ie pentru textele cântecelor ajunge pentru a surprinde o imagine alternativă a societăţii, care vrăjeÅŸte o largă pătură socială atât în cadrul majorităţii, cât ÅŸi în cel al minorităţilor naÅ£ionale (inclusiv maghiarii), ÅŸi le scandalizează elitele.[28]
5. Concluzii: Romii ÅŸi politicile publice
Trecerea în revistă de mai sus a literaturii de specialitate nu este, desigur, completă. Nu am atins nici toate dezbaterile ÅŸtiinÅ£ifice importante (de exemplu, cele legate de practicile memoriei sociale ale comunităţilor de romi[29] sau de reprezentarea politică a romilor). Abordările teoretice prezentate par a fi totuÅŸi suficiente pentru încercarea de a realiza o schiţă care să modeleze relaÅ£iile dintre politicile (publice) de stat ÅŸi grupurile de romi.
În primul rând, se pune întrebarea: cum pot fi clasificate politicile de stat anterioare care s-au repercutat ÅŸi asupra romilor, respectiv în ce anume constă posibilitatea ivită pentru politicile pentru romi? Înainte de a încerca să ofer un răspuns, voi creiona acel câmp de forÅ£e în care statul modern „prelucrează“ diferenÅ£ele. Soarta acestora poate fi reprezentată grafic în felul următor:
Fig. 1. Tratarea diferenÅ£elor culturale în cadrul statului modern
Axa orizontală redă modurile în care diferenÅ£ele culturale din interiorul societăţii sunt judecate pe parcursul construcÅ£iei statului. La un capăt al gamei se regăsesc acele strategii statale care încearcă să minimalizeze diferenÅ£ele ÅŸi/sau să le anihileze, iar la celălalt capăt, cele care, dimpotrivă, le-ar reliefa. Axa verticală prezintă intenÅ£iile, de integrare sau de excludere/stigmatizare, cu care se realizează negarea ori sublinierea diferenÅ£elor. Cele două axe definesc patru câmpuri în care pot fi situate politicile ce influenÅ£ează diferenÅ£ele culturale intrinsece din cadrul statului modern. Trecerea între câmpuri este continuă atât în direcÅ£ia orizontală, cât ÅŸi în cea verticală, iar o anumită măsură care, la suprafaţă, apare într-unul dintre câmpuri este, de multe ori, strâns legată de procesele din cadrul celorlalte. Acest model este, desigur, foarte simplificator, dar oferă o schemă logică a strategiilor a căror realizare concretă survine în contexte istorice complexe.
De câmpul 1 aparÅ£in acele politici care socotesc fezabilă integrarea socială prin reducerea diversităţii culturale ÅŸi prin omogenizare socioculturală; în primul rând politicile de asimilare „clasice“. În câmpul 2 se încadrează acele tendinÅ£e care, recunoscând existenÅ£a grupurilor culturale, îÅŸi propun încorporarea lor colectivă. Câmpul 3 reprezintă tendinÅ£ele care actualizează valenÅ£ele negative ale politicilor înclinate să nege diferenÅ£ele culturale. Aceste politici, deoarece nu recunosc dreptul la diferenţă al grupurilor culturale, tratează abaterile de la normele omogenizatoare ca devianÅ£e personale ÅŸi le criminalizează. Măsurile punitive de acest tip însoÅ£esc deseori politicile de asimilare.
Åži sublinierea diferenÅ£elor poate însă avea un efect de excludere. Câmpul nr. 4 cuprinde strategiile ce se folosesc de sublinierea alterităţii culturale în scopuri exclusiviste; în primul rând politicile (aÅŸa-zis esenÅ£ialiste) care presupun o alteritate culturală insurmontabilă.[30] Cele mai răspândite dintre acestea sunt tendinÅ£ele care etnicizează alteritatea culturală (prin presupunerea unor grupuri etnice închise) ÅŸi neagă posibilitatea de schimbare a identităţii. În forma lor extremă, ele pot conduce la epurări etnice.
Până ÅŸi din această enumerare sumară reiese că instituÅ£ionalizarea politicilor respective poate cuprinde întregul aparat de stat, de la ÅŸcoli ÅŸi până la închisori, trecând prin instituÅ£iile societăţii civile ÅŸi prin armată. Pe lângă intervenÅ£iile directe, mobilizarea politică ÅŸi politicile publice avute în vedere, există însă ÅŸi o serie de mecanisme socio-economice care însoÅ£esc aceste politici ÅŸi îÅŸi exercită influenÅ£a asupra articulării valorilor sociale. Fiecare dintre câmpuri îÅŸi are propria imagine „ideală“, mai mult sau mai puÅ£in explicită, despre societate, ce conferă semnificaÅ£ie proceselor sociale care însoÅ£esc politicile publice. În consecinţă, în fiecare câmp pot fi încadrate diferite valori/idealuri, respectiv „costurile sociale“ ale fiecărei politici, „plătite“ de segmentele societăţii în cazul realizării idealurilor respective.
Fig. 2. Diferenţele culturale şi valorile sociale
În câmpul 1, ignorarea sau reducerea diferenÅ£elor culturale se realizează sub semnul solidarităţii civice, cu intenÅ£ia de a acorda ÅŸanse egale de participare la viaÅ£a publică ÅŸi pe piaÅ£a muncii fiecărui membru al societăţii. În acest scop, o cultură naÅ£ională majoritară este ridicată într-o poziÅ£ie hegemonică, iar „preÅ£ul“ conformării este plătit mai ales de către acele minorităţi lingvistice ÅŸi culturale care sunt obligate să îÅŸi însuÅŸească limba majorităţii ÅŸi cultura naÅ£ională pentru a fi socotite cetăţeni cu drepturi depline. CerinÅ£ele solidarităţii „daltoniste“ nu sunt îndeplinite decât parÅ£ial în societăţile care discriminează în baza culorii pielii ori a altor caracteristici externe. Drept urmare a unor procese care se desfăşoară la nivel mondial, popularitatea acestor politici a scăzut în întreaga lume, îndeosebi în favoarea strategiilor din câmpul 2.
În câmpul 2, idealul politicilor care integrează alteritatea culturală sub forma unor „grupuri“ constă într-o societate tolerantă care apreciază diversitatea culturală. La nivel practic, ÅŸi aceste politici îÅŸi au costurile sociale: ele necesită grupuri care se diferenÅ£iază după criterii culturale ÅŸi o acÅ£iune comunitară. Or, în urma unei astfel de formări de grupuri ÅŸi de mobilizare socială, diversitatea intrinsecă a populaÅ£iei-Å£intă se reduce ÅŸi minorităţile sale interne ajung defavorizate. În acelaÅŸi timp, politicile din câmpul 2 generează ÅŸi o rivalitate între grupuri, iar învinÅŸii vor fi acele minorităţi ce nu îÅŸi articulează identitatea publică potrivit unor delimitări culturale ori etnice, respectiv nu îÅŸi mobilizează membrii (sau îi mobilizează prea slab) la o acÅ£iune politică în sens convenÅ£ional.
Câmpurile 3-4 cuprind tendinÅ£ele sociale exclusiviste ale politicilor care îÅŸi exercită influenÅ£a prin negarea sau reliefarea diferenÅ£elor culturale. DeÅŸi posibilitatea toleranÅ£ei negative[31] se menÅ£ine, în principiu, în cazul câmpului 3 (de exemplu, trăirea diferenÅ£elor este limitată la sfera privată), acest câmp conÅ£ine mai ales respingerea radicală a alterităţii ÅŸi manifestările xenofobe. În câmpul 4 apar atitudinile sociale ghetoizante ÅŸi segregaÅ£ioniste care, ÅŸi ca reversuri ale atitudinilor din câmpul 2, relevă cât de fragile devin politicile bazate pe indicarea diferenÅ£elor ÅŸi a recunoaÅŸterii lor în cazurile în care grupurile culturale ÅŸi stratificarea socială alunecă una peste alta (de exemplu, prin etnicizarea sărăciei).[32]
Luând în considerare acest model, nu este o exagerare a spune că diferitele propuneri de rezolvare a „problemei Å£igăneÅŸti“ se miÅŸcă într-un cerc foarte larg.[33]
Politicile minoritare ale statelor est-europene se deosebeau în funcÅ£ie de propunerea unor politici pentru romi care se încadrau mai curând în câmpurile 1, 3 sau, eventual, 2. În unele cazuri, folclorul rom ÅŸi cultura etnică au putut fi reprezentate public, de exemplu, în Bulgaria ÅŸi în Macedonia[34], sau au îmbrăcat forme exotizate, precum în Uniunea Sovietică[35], dar, cu toate acestea, aceste state au încercat să asimileze romii.[36] Sperăm însă ca ÅŸi dezbaterile ÅŸtiinÅ£ifice prezentate în acest articol să contribuie la proiectarea ÅŸi la aplicarea unor politici mai nuanÅ£ate, mai eficiente ÅŸi acceptabile ÅŸi pentru cei aflaÅ£i în poziÅ£ie inferioară.
Traducere de Lóránd Rigan
Note
[1]Yaron Matras, The Role of Language in Mystifying and Demistifying Gypsy Identity, in Nicholas Saul ÅŸi Susan Tebutt (ed.), The Role of the Romanies: Images and Counter-Images of ’Gypsies’/Romanies in European Cultures, Liverpool: Liverpool University Press, 2004, p. 53-78.
[2] Se pare că cercetările actuale de genetică a populaţiei au condus la rezultate care ar atesta că strămoşii romilor au provenit dintr-o populaţie specifică de origine indiană. Cf. A. Gusmao et al., A Perspective on the History of the Iberian Gypsies Provided by Phylogeographic Analysis of Y-Chromosome Lineages, in Annals of Human Genetics, nr. 72 (2), 2008, p. 215-227; respectiv Radu P. Ioviţă şi Theodore G. Schurr, Reconstructing the Origins and Migrations of Diasporic Populations: The Case of the European Gypsies, in American Anthropologist, nr. 106 (2), 2004, p. 267-281.
[3] Viorel Achim, Å¢iganii în istoria României, BucureÅŸti: Editura Enciclopedică, 1998, p. 31-119.
[4] Vezi ibid., nota 34.
[5] Vezi ÅŸi P. N. Panaitescu, The Gypsies in Wallachia and Moldavia: A Chapter of Economic History, in Journal of the Gypsy Lore Society, seria a 3-a, nr. 15, 1941, p. 58-72.
[6] Viorel Achim, autorul celei mai noi sinteze despre istoria romilor, este un adept al „ÅŸcolii vechi“ în privinÅ£a robiei (cf. Achim, p. 31-34). În privinÅ£a dezbaterilor istoriografice ÅŸi a surselor publicate, vezi ÅŸi sinteza lui Viorel Anăstăsoaie, Roma/Gypsies in the History of Romania: An Old Challenge for Romanian Historiography, in Romanian Journal of Society and Politics, nr. 3 (1), 2003, p. 262-274.
[7] Sam Beck, The Origins of Gypsy Slavery in Romania, in Dialectical Anthropology, nr. 14, 1989, p. 53-61; Nicolae Gheorghe, Origins of Roma’s Slavery in the Romanian Principalities, in Roma, nr. 7 (1), 1983, p. 12-27.
[8] Sam Beck, p. 61.
[9] Judith Okely, The Traveller-Gypsies, Cambridge: Cambridge University Press, 1983.
[10] Ibid., p. 12.
[11] Ibid., p. 3-27.
[12] Werner Cohn, Some Comparisons between Gypsy (North American Rrom) and American English Kinship Terms, in American Anthropologist, nr. 71 (3), 1969, p. 476-482; The Gypsies, Menlo Park, 1973; Carol Silverman, Everyday Drama: Impression Management of Urban Gypsies, in Urban Anthropology, nr. 11 (3-4), 1982, p. 377-398.
[13] Rena C. Gropper, Gypsies in the City: Culture Patterns and Survival, Princeton: Darwin Press, 1975; Matt T. Salo ÅŸi Sheila M. G. Salo, The Kalderas in Eastern Canada, Ottawa: National Museums of Canada, 1977.
[14] Sam Beck, Ethnicity, Class, and Public Policy: Ţiganii/Gypsies in Socialist Romania, in Kot K. Shangriladze şi Eica W. Townsend (ed.), Papers for the V. Congress of Southeast European Studies, Belgrade, September 1984, Columbus: Slavica Publishers, 1984, p. 19-38; Racism and the Formation of a Romani Ethnic Leader, in George Marcus (ed.), Perilous States: Conversations on Culture, Politics, and Nation, Chicago-London: The University of Chicago Press, 1993, p. 165-186; Will Guy, Ways of Looking at Roms: The Case of Czechoslovakia, in Farnham Rehfisch (ed.), Gypsies, Thinkers and Other Travellers, London: Academic Press, 1975, p. 201-229.
[15] Michael Stewart, The Time of the Gypsies, Boulder: Westview Press, 1997, p. 302.
[16] David Z. Scheffel, Svinia in Black & White: Slovak Roma and Their Neighbours, Peterborough: Broadview Press, 2005.
[17] Ada Engebrigsten, Exploring Gypsiness: Power, Exchange, and Interdependence in a Transylvanian Village, Oxford: Berghahn Books, 2007.
[18] O sinteză se regăseÅŸte în Ferenc Pozsony, The Achivements and Tasks of Gypsy Research in Transylvania, in Zsuzsanna Bódi (ed.), Studies in Roma (Gypsy) Ethnography 10, Budapesta: Magyar Néprajzi Társaság, 2001, p. 16-32.
[19] Julianna Bodó (ed.), HelykeresÅ‘k? Roma lakosság a Székelyföldön [În căutarea unui loc: PopulaÅ£ia romă din Secuime], Csíkszereda: Pro-Print – KAM, 2002; József Gagyi (ed.), Egy más mellett élés: A magyar–román, magyar–cigány kapcsolatokról [A trăi alături: Despre relaÅ£iile dintre români ÅŸi maghiari, maghiari ÅŸi romi], Csíkszereda: Pro-Print – KAM, 1996; Ilyés Sándor ÅŸi Pozsony Ferenc (ed.), Lokalitások, határok, találkozások: Tanulmányok erdélyi cigány közösségekrÅ‘l [Identităţi locale, graniÅ£e, întâlniri: Studii despre comunităţile de romi din Transilvania], Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 15, Kolozsvár: Kriza János Néprajzi Társaság, 2007; Ferenc Pozsony ÅŸi Remus Gabriel Anghel (ed.), Modele de convieÅ£uire în Ardeal. Zăbala, Cluj: AsociaÅ£ia Etnografică Kriza János, 1999.
[20] François Rüegg, Rudolf Poledna ÅŸi Călin Rus (ed.), Interculturalism and Discrimination in Romania: Freiburger Sozialantropologische Studien, Münster: LIT Verlag, 2006.
[21] În epoca postsocialistă au fost publicate, în urma unor cercetări intensive asupra grupurilor de romi din România, mai multe studii ale unei noi generaÅ£ii: Péter Berta, Ethnicisation of value – the value of ethnicity: The prestige-item economy as a performance of ethnic identity among the Gabors of Transylvania (Rumania), in Romani Studies, nr. 17 (1), 2007, p. 31-65; Liviu Chelcea ÅŸi Puiu Lăţea, România profundă în comunism, BucureÅŸti: Editura Nemira, 2000; László Fosztó, The Revitalization of Diverging Rituals: The Case of Roma and Gadje in a Transylvanian Village, in The Anthropology of East Europe Review, nr. 25 (2), 2007, p. 121-131; Martin Olivera, Romanès: ou L’intégration traditionnelle des Gabori de Transylvanie, Nanterre: Université Paris X, 2007; Johannes Ries, Welten Wanderer: Über die kulturelle Souveränität siebenbürgischer Zigeuner und den Einfluss des Pfingstchristentums, Würzburg: Ergon Verlag, 2007.
[22]Judith Okely, p. 53-54.
[23]Michael Stewart, p. 97-111, 41-80; idem, Gypsies, Work, and Civil Society, in Chris Hann (ed.), Market Economy and Civil Society in Hungary, London: Frank Cass, 1990, p. 141-162; Gypsies, the Work Ethic, and Hungarian Socialism, in Chris Hann (ed.), Socialism: Ideals, Ideologies, and Local Practice, London-New York: Routledge, 1993, p. 187-203.
[25]Fredrik Barth, Preface, in Aparna Rao (ed.), The Other Nomads: Peripatetic Minorities in Cross-Cultural Perspective, Köln: Böhlau Verlag, 1987, vii-xi, xi.
[26]Alaina Lemon, Between Two Fires: Gypsy Performance and Romani Memory from Pushkin to Post-socialism, Durham: Duke University Press, 2000; Mattijs van de Port, Gypsies, Wars, and Other Instances of the Wild: Civilisation and Its Discontents in a Serbian Town, Amsterdam: University of Amsterdam Press, 1998.
[27]Sophie Day, Evthymios Papataxiarchis ÅŸi Michael Stewart, Consider the Lilies of the Field, in Sophie Day, Evthymios Papataxiarchis ÅŸi Michael Stewart (ed.), Lilies of the Field: Marginal People Who Live for the Moment, Boulder: Westview Press, 1999, p. 1-24, 22.
[28]Zoltán Sipos: Nassolnak: Miért buliznak manele-re a székelyek? [De ce dansează secuii pe manele?], in Transindex, 1 febr. 2005. http://media.transindex.ro/?cikk=2971.
[29] Michael Stewart, Remembering Without Commemoration: The Mnemonics and Politics of Holocaust Memories among European Roma, in Journal of the Royal Anthropological Institute, serie nouă, nr. 10, 2004, p. 561-582.
[30] Referitor la exemplul Germaniei, vezi Michael Burleigh ÅŸi Wolfgang Wippermann (ed.), The Persecution of Sinti and Roma, and Other Ethnic Minorities. The Racial State: Germany 1933–1945, Cambridge: Cambridge University Press, 1991, p. 113-135.
[31] DistincÅ£ia între toleranÅ£a pozitivă ÅŸi cea negativă este folosită de Robert Hayden in Intolerant Soveregnities and ’Multi-multi’ Protectorates: Competition over Religious Sites and (In)tolerance in the Balkans, in Chris Hann (ed.), Postsocialism: Ideals, Ideologies, and Practices in Eurasia, London: Routledge, 2002, 159-179, 160 ÅŸi urm., pentru a deosebi atitudinea pragmatică de noninterferenţă (numită de Hayden toleranţă negativă) de atitudinea care sprijină alteritatea ca valoare (aÅŸa-numita toleranţă pozitivă).
[32] Rebecca Jean Emigh ÅŸi Iván Szelényi (ed.), Poverty, Ethnicity, and Gender in Eastern Europe During the Market Transition, Westport: Praeger, 2001; Szelényi Iván ÅŸi Ladányi János, A kirekesztettség változó formái: Közép- és délkelet-európai romák történeti és összehasonlító vizsgálata, Budapesta: Napvilág Kiadó, 2004.
[33]Zoltán Barany, The East European Gypsies: Regime Change, Marginality and Ethnopolitics, Cambridge: Cambridge University Press, 2002, p. 112-153.
[34]Carol Silverman, Roma of Shuto Orizazi, Macedonia: Class, Politics, and Community, in David Kideckel (ed.), East European Communities: The Struggle for Balance in Turbulent Times, Boulder: Westview Press, 1995, p. 197-215.
[35]Cf. Alaina Lemon, op. cit.
[36] Vezi, de exemplu, cazul Cehoslovaciei ÅŸi Ungariei. Will Guy, op. cit.; Michael Stewart, op. cit., 1993, 2001.